cfr calatori Ministerul Transporturilor si al Infrastructurii


RO EN





[a-][a][a+]
Nou!Din 10 septembrie - reduceri tarifare pe anumite trenuri si relatii de transport
10-09-2012

CFR Călători anunţă că, începând din 10 septembrie 2012, introduce noi oferte tarifare prin care se acordă reduceri între 30% şi 50 % din tariful integral de călătorie, la trenuri InterRegio cls. 1 şi cls. 2, ce au ca staţie de plecare şi destinaţie, rute de pe următoarele secţii:

  • Satu Mare – Cluj Napoca şi retur (IR 1746 şi 1745) – 50% reducere
  • Satu Mare – Oradea (IR 1742 şi IR 1741) – 40% reducere
  • Baia Mare – Dej Călători (IR 1642 şi IR 1641) – 40% reducere
  • Oradea –Cluj Napoca (IR 1936 şi IR 1938) – 30% reducere
  • Cluj Napoca – Târgu Mureş (IR 368 şi IR 369) – 45% reducere la cls. 1 şi 50% reducere la cls. 2
Posesorii de abonamente de călătorie valabile la tren Regio pot călători fără plata diferenţelor tarifare la trenurile InterRegio şi pe secţiile menţionate, cât şi cu trenurile internaţionale IR 363, IR 365 şi IR 367/368 respectiv IR 362, IR 364 şi IR 366/369 pe rute cuprinse între staţiile Oradea – Cluj Napoca şi retur.
 
Pentru călătoria cu loc rezervat la trenurile Interregio menţionate, tariful de rezervare a locului* se achită integral. În cazul posesorilor de abonamente valabile la tren Regio, pentru călătoria cu loc rezervat se achită integral şi diferenţa tarifară.

Această ofertă este valabilă în actualul Mers de tren 2011/2012 - până la data de 8 decembrie 2012.