București,  24 noiembrie  2016

 

Material VIDEO, click aici  și aici

 

control 24 nov

Ieri, 23 noiembrie 2016, CFR Călători împreună cu Direcția de Poliție Transporturi din cadrul I.G.P.R. și Inspectoratul de Jandarmi Județean Ilfov (IJJ Ilfov) au desfăşurat o acţiune maraton de control în trenuri, pe parcursul  întregii zile.

  

Au fost verificate trenurile R 8003 Bucureşti Obor – Constanța, R 9025 Bucureşti Basarab – Pitești şi R 8015 Bucureşti Obor – Fetești. Dintr-un total de aproximativ 1200 de pasageri care se aflau în aceste trenuri,  137 au fost găsiți fără legitimaţie de călătorie valabilă.  Aceştia au plătit bilet cu suprataxă (25 lei), iar pentru 21 pasageri au fost întocmite procese verbale de contravenție* (cu valori de  peste  350 lei/persoană ) deoarece au refuzat achitarea biletului la tarif de taxare în tren.

  

Important! Conform reglementărilor în vigoare, pasagerii care urcă din punctele de oprire unde nu sunt case de bileteau obligaţia de a se prezenta imediatdupă urcarea în tren la personalul feroviar pentru a-şi cumpăra bilete la același tarif ca la casa de bilete.

Recomandăm celor care călătoresc frecvent cu trenul, ABONAMENTUL: soluţia cea mai avantajoasă, cu reduceri tarifare importante. În plus, pasagerii își pot cumpăra, la unele trenuri, bilete şi abonamente valabile pentru rangul de tren InterRegio, la tarife mai mici, aferente rangului de tren Regio, (click aici ). 

  

„Acţiunile de control vor continua în toate trenurile de pasageri, la nivelul întregii rețele feroviare, în special în zonele generatoare de fluxuri importante de trafic. Acestea fac parte din demersul nostru de a aduce SCHIMBĂRI în activitate și de a oferi pasagerilor un transport în condiţii decente, demers care are nevoie de participarea tuturor, cu atât mai mult cu cât fiecare dintre noi, plătitori de taxe participăm la subvenționarea transportului cu trenul. Un efort comun va conduce la realizarea unor călătorii civilizate” – Iosif Szentes, Director General CFR Călători.

  

Sprijinul susținut al reprezentanţilor Direcției de Poliție Transporturi din cadrul I.G.P.R. și ai Jandarmeriei  Ilfov în aceste acțiuni este foarte important, analizele și statisticile conducând la rezultate încurajatoare.

Pentru a veni în sprijinul acestor acțiuni, recomandăm tuturor pasagerilor care întâlnesc situații de călătorie frauduloasă, să semnaleze acest lucru prin accesarea butonului „Raportează călătoria fără bilet” disponibl pe site-ul www.cfrcalatori.ro.

Înainte de efectuarea călătoriei, rugăm pasagerii să se asigure că au achiziționat bilet pentru evitarea taxării suplimentare în tren și/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare.

 

CFR Călători mulțumeşte tuturor pasagerilor care își cumpără de fiecare dată bilet de tren!

 

* Pentru un călător care refuză achitarea biletului de taxare în tren, se întocmeste un proces verbal de contravenţie (PVC) conform HG 203/1994, a cărui valoare se compune din:

- amendă contravenţională, care este cuprinsă între 250-400 lei;

- tariful de transport (bilet taxare în tren) pentru distanţa aferentă;

- tarif suplimentar în valoare de 300 lei;

- speze poştale şi tarif de identificare în valoare de 30,8 lei.

Despre CFR Călători:

 

Societatea de Transport Feroviar de Călători  CFR Călători S.A. este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează transportul public de călători pe calea ferată. CFR Călători contribuie la libera circulaţie a persoanelor în interiorul şi în afara ţării, în condiții ecologice și de siguranță. Politica pe care managementul companiei o promovează este de a furniza servicii de transport feroviar de pasageri de calitate, cu un angajament față de societate în sensul garantării accesibilității pentru toate categoriile de cetăţeni.

 

Arhivă Comunicate de presă