09 decembrie 2016, București

În perioada 8-12 decembrie, în baza prevederilor OUG 89/2016, elevii şi studenții cu drept de vot beneficiază de transport GRATUIT cu TRENUL din localitățile în care studiază către cele de domiciliu și retur, cu tren Regio și InterRegio, clasa a II-a.

Casele de bilete din București Gara de Nord și din toate garile din localitati cu centre universitare funcționează la capacitate maximă iar personalul feroviar a fost suplimentat de asemenea, pentru a face față acestei afluențe de pasageri. Și CAPACITATEA de transport  către toate destinațiile a fost suplimentată cu peste 100 de vagoane în această perioadă.

Recomandarea pe care am adresat-o elevilor și studenților a fost aceea de a-și  planifica din timp detaliile de călătorie, întrucât este obligatorie, conform ordonanței de urgență, achizitionarea biletului atât pentru dus cât și pentru întors. Verificarea documentelor necesare (carte de identitate și carnet de student vizat) și introducrea datelor în sistemul electronic de vânzare bilete  este posibilă doar la casele de bilete, neexistând altă variantă de eliberare bilete și monitorizare a utilizării acestora în scopul în care a fost emisă ordonanța de către Guvern.

Până la acest moment au fost eliberate peste 10 mii de bilete gratuite iar capacitatea de transport în această perioadă este suplimentată cu peste 100 de vagoane. Precizăm că achiziționarea de bilete a fost posibilă din data de 08 decembrie ora 00.

http://www.cfrcalatori.ro/765

Arhivă Comunicate de presă