24 iunie 2020

CFR Călători repune progresiv în circulație, începând cu data 1 iulie 2020, trenurile internaționale a căror circulație a fost suspendată în corelație cu măsurile luate de autorități în contextul pandemiei cu coronavirus.

În urma negocierilor purtate de conducerea CFR Călători cu operatorii feroviari OBB din Austria și MAV Start din Ungaria, se reia circulația prin frontierele feroviare Curtici – Lokoshaza și Episcopia Bihor – Biharkerestesz, a trenurilor internaționale cu plecare din București Nord, Brașov, Timișoara Nord ce au ca destinație Budapesta și Viena.

Data reluării circulației Tren Relația Frontiera
30.06/01.07.2020 IR 346 București Nord – Viena  

 

 

 

Curtici – Lokoshaza

01/02.07.2020 IR 347 Viena – București Nord
01.07.2020 IR 72 București Nord – Budapesta Keleti
02.07.2020 IR 73 Budapesta Keleti – București Nord
01.07.2020 IR 74 Brașov – Budapesta Keleti
02.07.2020 IR 75 Budapesta Keleti – Brașov
01/02.07.2020 IR 472 București Nord – Budapesta Keleti
02/03.07.2020 IR 473 Budapesta Keleti – București Nord
02.07.2020 IR 78 Timișoara Nord – Budapesta Keleti
02.07.2020 IR 79 Budapesta Keleti – Timișoara Nord
01/02.07.2020 IR 407 Budapesta Keleti – Brașov Episcopia Bihor – Biharkerestesz
02/03.07.2020 IR 406 Brașov – Budapesta Keleti

Ca urmare a acordului de circulație din partea administratorului feroviar BZD din Bulgaria, CFR Călători va repune în circulație, din data de 6 iulie 2020, trenurile internaționale 1095 și 1094 pe ruta București Nord – Ruse și retur, conform mersului din extrasezon, având în vedere faptul că nu s-a obținut încă acordul pentru circulația feroviară către Salonic și Halkali/Istanbul.

Trenurile au legătură în stația Ruse spre/dinspre Sofia cu trenurile 461/460 Ruse – Sofia și retur și circulă după următorul orar:

  • 1095 /461 București Nord (plecare 11:00)  – Ruse (sosire 13:45/plecare 14:15) – Sofia  (sosire 20:05)
  • 460/1094  Sofia (plecare 07:10) – Ruse (sosire 13:15/plecare 14:15) – București Nord (sosire 17:00)

Vom reveni la circulația corespunzătoare sezonului estival spre/dinspre Sofia, Salonic, Halkali/Istanbul în condițiile în care administrațiile feroviare partenere ne vor transmite acordul de circulație pe teritoriul țărilor lor.

 Conform protocoalelor internaționale, la deschiderea traficului feroviar internațional de lung parcurs, sistemul de rezervare și vânzare a locurilor în trenuri va fi corelat cu sistemul de vânzare și rezervare european.

Vă reamintim că la bordul trenurilor CFR Călatori, masca de protecție este obligatorie pe toată durata călătoriei.

Vă rugăm informați-vă doar din surse oficiale! Nu dați curs informațiilor, părerilor sau opiniilor nefundamentate!

Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, vă rugăm să consultați pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, să ne contactați la numerele de telefon 021/9521 (pentru traficul intern), 021.314.5528 (pentru traficul internațional Gara de Nord București) sau să vă adresași personalului nostru din stații.

Foto credit: Gergo Pal

Despre CFR Călători:

Societatea de Transport Feroviar de Călători  CFR Călători S.A. este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează  transportul public de călători pe calea ferată. CFR Călători contribuie la libera circulaţie a persoanelor în interiorul şi în afara ţării, în condiții ecologice și de siguranță. Politica pe care managementul companiei o promovează este de a furniza servicii de calitate de transport feroviar de pasageri, cu un angajament față de societate în sensul garantării accesibilității pentru toate categoriile de cetăţeni.