17 februarie 2022

Începând de astăzi, 17 februarie 2022, atât turiștii cât și locuitorii orașului București și ai județului Ilfov pot călători cu un singur bilet sau abonament cu toate mijloacele de transport disponibile în zona București-Ilfov: tren, metrou, autobuz, tramvai și troilebuz.

Noile titluri de călătorie acoperă perioade de 24 ore, 72 ore, 1 lună, 6 luni sau 12 luni și diversele combinații de sisteme de transport (transport de suprafață+ metrou +feroviar, transport de suprafață+feroviar, metrou+ feroviar,  indiferent de operatorul feroviar).

Titlurile de călătorie metropolitane integrate cu valabilitate de 24 de ore și 72 de ore permit oricâte transbordări pe orice vehicul de transport de suprafață, metrou și feroviar pe ruta Gara de Nord (staţia Bucureşti Nord) – Aeroportul Henri Coandă, în regiunea București-Ilfov, în intervalul orar de valabilitate.

În prima etapă, CFR Călători va vinde doar carduri preîncărcate cu titluri de călătorie de tip orar: abonament metropolitan integrat de 24 ore, respectiv 72 ore, iar celelalte tipuri (valabile 1 lună, 6 luni sau 12 luni, S-M-F, S-F sau M-F) se vând prin punctele de vânzare ale STB și respectiv Metrorex. De asemenea, trenurile CFR Călători spre/dinspre aeroport sunt dotate cu validatoare STB.

Titluri de călătorie metropolitane integrate

TITLURI DE CĂLĂTORIE

 

TARIF (LEI CU TVA)

SUPRAFAȚĂ-

FEROVIAR (S+F)

TARIF (LEI CU TVA)

METROU-FEROVIAR (M+F)

TARIF (LEI CU TVA)

SUPRAFAȚĂ-  METROU-

FEROVIAR (S+M+F)

Abonament metropolitan integrat/24 ore 20 lei
Abonament metropolitan integrat/72 ore 40 lei
Abonament metropolitan integrat/1 lună 140,00 lei 140,00 lei 210,00 lei
Abonament metropolitan integrat/6 luni 800,00 lei 800,00 lei 1.100,00 lei
Abonament metropolitan integrat/12 luni 1.400,00 lei 1.400,00 lei 2.000,00 lei

Bucureştenii sau ilfovenii care fac naveta zilnică spre sau dinspre Mogoşoaia şi Otopeni pot opta pentru abonamentele cu valabilitate 1 lună, 6 luni sau 12 luni ce permit utilizarea trenului pe ruta București Nord – Aeroport Henri Coandă, metroul şi transportul public de suprafaţă. Turiştii care ajung în Aeroportul Henri Coandă au la dispoziţie un card de călătorie de 20 de lei valabil 24 ore sau unul de 40 de lei valabil 72 ore, ce oferă accesul complet la tren de la Aeroportul Henri Coandă la stația București Nord și retur, la transportul public de suprafaţă și metrou în București.

Această facilitate este un proiect pilot care pune bazele funcționării primelor bilete și abonamente de transport metropolitan integrate din România, în regiunea București –Ilfov, pentru transportul de suprafață, cu metroul și cu transportul pe calea ferată pe ruta București Nord – Aeroport  Henri Coandă. Proiectul se derulează sub coordonarea Ministerului Transportului și Infrastructurii și a Primăriei București, cu participarea a patru operatori de transport: STB SA, Metrorex SA, CFR Călători SA și Transferoviar Călători SRL.

Proiectul pilot va fi monitorizat și utilizat pentru extinderea acestui tip de bilet în alte zone metropolitane din România.

Informații actualizate despre circulația trenurilor sunt disponibile la:

Purtarea măștii de protecție la bordul trenurilor CFR Călatori este obligatorie pe toată durata călătoriei.

Despre CFR Călători:

Societatea de Transport Feroviar de Călători  CFR Călători S.A. este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează  transportul public de călători pe calea ferată. CFR Călători contribuie la libera circulaţie a persoanelor în interiorul şi în afara ţării, în condiții ecologice și de siguranță. Politica pe care managementul companiei o promovează este de a furniza servicii de calitate de transport feroviar de pasageri, cu un angajament față de societate în sensul garantării accesibilității pentru toate categoriile de cetăţeni.