20 iunie 2024
CFR Călători informează că urmare a fenomenelor meteo extreme de caniculă și disconfort termic accentuat, care se înregistrează pe toate secțiile feroviare, compania CFR SA – managerul infrastructurii, aplică restricții de viteză, ceea ce generează întârzieri în circulația trenurilor.
Această măsură aplicată de managerul infrastructurii este obligatorie pentru siguranţa traficului feroviar și este luată de majoritatea administraţiilor de cale ferată din lume, nu doar din România.
Reamintim că în zilele cu temperaturi exterioare caniculare (de multe ori chiar și de peste 50 – 55 de grade C la soare) care se înregistrează la nivelul șinei și cutiei materialului rulant, instalațiile de climatizare riscă să nu mai poată asigura răcirea şi să funcţioneze în regim de ventilație.
CFR Călători recomandă pasagerilor, astfel încât călătoria cu trenul în condiții de caniculă să decurgă fără incidente, în special pentru persoanele cu sensibilitate crescută la căldură sau care nu suportă temperaturile ridicate din cauza unor afecțiuni medicale:
- să se hidrateze permanent şi să aibă cel puţin o sticlă cu apă în bagaj;
- să aibă medicația necesară afecțiunilor pe care le au, în caz de nevoie;
- să alerteze imediat personalul de tren dacă se simt rău în timpul călătoriei sau dacă observă o persoană care are nevoie de ajutor, astfel încât călătoria cu trenul în condiții de temperaturi ridicate și chiar caniculă să decurgă fără incidente, în special pentru persoanele cu sensibilitate crescută la căldură sau care nu suportă temperaturile ridicate din cauza unor afecțiuni medicale.
Mulțumim tuturor pentru înțelegere.
Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, oferte sau tarife, călătorii sunt rugați să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, secțiunea Mers Tren Trafic Intern, să ne contacteze la numărul de telefon 021/9521 (pentru traficul intern), la numerele de telefon de la gările CFR publicate pe site la secțiunea INFORMAȚII TELEFONICE sau să se adreseze personalului nostru din stații.
Despre CFR Călători:
Societatea de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A. este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează transportul public de călători pe calea ferată. CFR Călători contribuie la libera circulaţie a persoanelor în interiorul şi în afara ţării, în condiții ecologice și de siguranță. Politica pe care managementul companiei o promovează este de a furniza servicii de calitate de transport feroviar de pasageri, cu un angajament față de societate în sensul garantării accesibilității pentru toate categoriile de cetăţeni.