4 februarie 2025
Urmare unor lucrări la infrastructura feroviară între stațiile Miercurea Ciuc – Siculeni, solicitate și realizate de către CNCF CFR SA – managerul căii ferate, vor interveni următoarele modificări în circulația trenurilor, astfel:
În perioada 4 – 7 martie 2025
- trenul IR 1541 Iași – Braşov va circula conform graficului de circulaţie în relaţia Iaşi – Siculeni şi ca tren IR 12541 în relaţia Siculeni (plecare ora 13.41) – Braşov (sosire ora 15.26).
- trenul R 5203 Mărășești – Miercurea Ciuc va circula conform graficului de circulaţie în relaţia Mărăşeşti – Siculeni şi va fi anulat în relaţia Siculeni – Miercurea Ciuc.
- trenul R 5211 Miercurea Ciuc – Onești va circula conform graficului de circulaţie în relaţia Siculeni – Oneşti şi va fi anulat în relaţia Miercurea Ciuc – Siculeni.
Restituire contravaloare bilete
Pasagerii care au bilete la trenurile afectate pot primi, la cerere, contravaloarea biletelor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanța neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare. Detalii pe www.cfrcalatori.ro, la secţiunea Trafic intern/Renunțarea la călătorie.
Informații despre circulația trenurilor:
- la telefon 0219521 – INFO CFR (trafic intern).
- la numerele de telefon din stațiile CFR, ce sunt publicate pe cfrcalatori.ro la secțiunea INFORMAȚII TELEFONICE – https://www.cfrcalatori.ro/informatii-telefonice/
- în aplicația TRENUL MEU (https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Itineraries), se introduce numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe Informații tren. Se obțin informaţii în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire.
- pe site-ul companiei cfr.ro sunt funcționale și actualizate permanent camerele web din gările București Nord, Aeroport Henri Coandă, Timișoara, Craiova, Brașov, Iași, Cluj Napoca și Constanța care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor.
- pe site-ul cfrcalatori.ro, la Mers tren trafic intern.
- de la personalul nostru din staţii.
Despre CFR Călători:
Societatea de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A. este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează transportul public de călători pe calea ferată. CFR Călători contribuie la libera circulaţie a persoanelor în interiorul şi în afara ţării, în condiții ecologice și de siguranță. Politica pe care managementul companiei o promovează este de a furniza servicii de transport feroviar de pasageri de calitate, cu un angajament față de societate în sensul garantării accesibilității pentru toate categoriile de cetăţeni.
Pentru a facilita cunoaşterea în ansamblu a celor trei companii feroviare de stat, facem precizarea că acestea sunt distincte şi au obiecte de activitate diferite:
- Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători “CFR Călători” SA (SNTFC „CFR Călători” SA) // CFR Călători = operatorul naţional feroviar de pasageri ce efectuează doar transport public de călători pe calea ferată. Serviciul de transport public este asigurat în baza unui contract de servicii publice încheiat cu statul român, prin Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF). Site – cfrcalatori.ro
- Compania Națională de Căi Ferate “CFR “ SA (CNCF „CFR” SA) // CFR Infrastructură = managerul infrastructurii feroviare din România (inclusiv stații de cale ferată/gări, peroane, treceri la nivel cu calea ferată, pasaje, pasarele pietonale, înlocuirea şi întreţinerea şinelor de cale ferată, întreţinerea şi repararea firelor de înaltă tensiune – de contact- ce permit transportul locomotivelor electrice,) care organizează şi dirijează circulaţia tuturor trenurilor pe calea ferată și alocă capacitatea de trase tuturor operatorilor de transport feroviar de călători. Site – www.cfr.ro
- Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă “CFR Marfă” SA (SNTFM “CFR Marfă” SA) // CFR Marfă = operatorul naţional de transport feroviar de marfă. Site – cfrmarfa.com.