COMPLETARE CERERE SERVICII PRM

 

Manual de utilizare Descarcă
Pentru persoanele cu mobilitate redusă (PRMCFR Călători asigură gratuit, în anumite staţii  şi în anumite trenuri în trafic intern şi internaţional, următoarele tipuri de servicii:
  • Asistenţă în staţiile de plecare, de destinaţie şi în staţiile de schimbare a trenurilor, după caz, adaptat dizabilităţii fiecărui călător.
  • Servicii suplimentare necesare PRM:
      • îmbarcarea şi debarcarea persoanelor cu mobilitate redusă, persoanelor cu handicap, precum și a însoțitorilor și a bagajelor acestora, inclusiv a persoanelor în scaun cu rotile pliabil sau nu, cu sau fără însoţitor, prin soluţii diferite în funcţie de greutatea acestuia;
    • însoţirea în incinta staţiei CF şi până la îmbarcarea în tren (în vagonul și la locurile rezervate) inclusiv a bagajelor acestora;
    • însoţirea de la coborârea din tren până la ieşirea din staţie a persoanelor cu handicap și a persoanelor cu mobilitate redusă (PRM) cât și a însoțitorilor acestora inclusiv transportul bagajelor acestora (cu preluarea acestora de la locurile rezervate din tren până la ieșirea dun stație);
  • Rezervarea locurilor
  • Asistenţă la bordul trenurilor în circulaţie

CFR Călători oferă servicii de asistenţă la toate trenurile de rang superior (Interregio), numai între staţiile deschise acestui tip de transport, pentru toate categoriile PRM cu excepţia persoanelor cu dizabilitate motorie în scaun cu rotile nepliabil.

Pentru persoanele cu dizabilitate motorie în scaun cu rotile nepliabil, se asigură servicii de asistenţă numai la clasa a II-a, numai între staţiile deschise acestui tip de transport si doar la anumite trenuri.

Stațiile pentru care se asigură servicii PRM, lista valabilă de la 02.12.2024
Trenurile la care se asigură servicii PRM pentru persoanele cu dizabilitate motorie în scaun cu rotile nepliabil, lista valabilă de la 15.12.2024
Serviciile menţionate mai sus sunt asigurate pentru următoarele categorii de persoane cu mobilitate redusă:

a) persoane cu dizabilitate motorie:

– cu dizabilitate ce necesită transport fără scaun rulant, care se deplasează greoi, eventual cu echipamente ajutătoare pentru mers (cadru metalic, triciclu, cârje, etc.);

 – cu dizabilitate cu scaun rulant nepliabil;

 – cu dizabilitate cu scaun rulant pliabil;

b) persoane cu dizabilitate auditivă;

c) persoane cu dizabilitate vizuală, inclusiv pentru persoanele însoțite de câine ghid;

d) persoane cu dizabilitate mentală;

e) persoane vârstnice care necesită asistență la îmbarcarea/debarcarea la/de la tren.

Pentru a beneficia de serviciile specifice aferente dizabilităţii dvs. pentru călătoria pe calea ferată, este necesar să le solicitaţi cel mai târziu cu 36 ore înainte de data călătoriei, cu precizarea tuturor detaliilor necesare (date de identificare, dizabilitate, servicii necesare etc.) astfel:

Dacă veţi completa formularul tipizat în punctele de vânzare ale CFR Călători sau altor distribuitori autorizaţi, staţii CF sau agenţii de voiaj, sub îndrumarea personalului de la ghişeu trebuie să ţineţi cont de următoarele:
  • Cererea dvs. de asistenţă va fi înregistrată sub un număr unic ce vă va fi comunicat la depunerea cererii.
  • Legitimaţiile de călătorie necesare călătoriei dvs. trebuie achiziţionate începând din ziua următoare în maxim 3 zile calendaristice, dar nu mai târziu de 24 ore înainte de data şi ora de plecare a primului tren din ruta aleasă de dvs. La achiziţionarea legitimaţiilor de călătorie vi se va înmâna “Formularul tip de confirmare a asigurării serviciilor solicitate”, ce va conţine toate detaliile necesare călătoriei dvs.
  • În cazul în care nu achiziţionaţi legitimaţiile de călătorie în termenul precizat, solicitarea dvs. va fi anulată.

Este important să ştiţi că puteţi solicita servicii de asistenţă şi în cazul în care deţineţi legitimaţii de călătorie şi rezervări în trafic internaţional cu urcare, schimbare de tren sau coborâre într-o staţie de pe teritoriul României. În acest caz, vă rugăm să prezentaţi aceste legitimaţii la depunerea cererii de asistenţă şi să completaţi formularul tipizat corespunzător sub îndrumarea personalului din ghişeu.

În situaţia în care după achiziţionarea legitimaţiilor de călătorie doriţi anularea acesteia şi restituirea tarifelor achitate, este necesar să vă prezentaţi în orice punct de vânzare al CFR Călători sau alţi distribuitori autorizaţi, staţii CF sau agenţii de voiaj înainte de plecarea primului tren din ruta aleasă de dvs. unde veţi completa un formular de renunţare la serviciile specifice solicitate şi anulare a călătoriei.

Prezentarea certificatului nominal ce atestă dizabilitatea este obligatorie în următoarele situaţii:
  • La solicitarea serviciilor specifice într-un punct de vânzare al CFR Călători sau alţi distribuitori autorizaţi, staţii CF sau agenţii de voiaj pentru completarea formularului tipizat
  • La prezentarea în staţia de plecare dacă solicitarea dvs. a fost efectuată on-line
  • Informaţii suplimentare puteţi solicita la telefon 0731990987, de luni până duminică în intervalul orar 8.00 – 20.00.

De asemenea, puteți adresa întrebările dvs. prin mail pe adresa PRMcentral@cfrcalatori.ro