Bucureşti, 17 aprilie 2019

În minivacanța prilejuită de Sărbătorile de Paște și 1 Mai, CFR Călători operează cu întreg parcul activ de material rulant și programează suplimentar, operativ – în funcție de disponibilități – capacități de transport pe rutele la care se înregistrează cele mai mari solicitări.

În perioada 26 aprilie – 1 mai vor fi suplimentate cu vagoane trenurile către cele mai solicitate destinații pentru petrecerea sărbătorilor Pascale și turism.

În plus, faţă de trenurile existente în graficele de circulaţie, vor fi asigurate legături cu trenuri directe din Bucureşti Nord, Iaşi / Suceava, Timişoara Nord, Arad, Baia Mare, Cluj Napoca, Brașov spre Constanţa și staţiunile de pe litoral, inclusiv Mangalia (click Anexă).

Tarife

Pasagerii pot beneficia de reduceri importante prin alegerea ofertei tarifare potrivite, cu diversele discounturi acordate. De exemplu, pentru călătoria dus-întors se acordă o reducere de 10%, prețul pentru ruta București – Constanța și retur la tren IR, clasa a 2-a, fiind de 108,10 lei.

De asemenea, studenții pot călători gratuit conform legii. Totate reducerile sunt prezentate în detaliu pe www.cfrcalatori.ro, la secțiunea Trafic local/ Oferte.

Mențiune. La călătoria cu trenurile InterRegio care circulă pe secția Constanţa – Mangalia vor fi aplicate, în perioada minivacanței, reduceri între 48% și 56% pentru biletele la tarif întreg și copil, clasa a 2-a, iar tariful de rezervare a locului se achită integral. La aceste trenuri InterRegio vor fi valabile şi abonamentele pentru tren Regio emise pentru ruta Constanța – Mangalia și retur.

Pentru evitarea aglomeraţiei din ziua plecării trenului, recomandăm pasagerilor să-şi procure din timp legitimaţiile de călătorie. Acestea pot fi achiziţionate cu anticipație:  online de pe www.cfrcalatori.ro; de la automatele de vânzare bilete din gări; de la automatele ZebraPay; direct de la casele de bilete din gări și agenţii de voiaj CFR; de la distribuitori autorizați (agenții de turism).

Programul agenţiilor de voiaj CFR de Paște și 1 Mai:

Vor fi deschise punctul de lucru din Aeroportul Otopeni și agenţiile de voiaj CFR Călători din Carrefour Colentina şi Titan din Bucureşti, Iulius Mall din Iași, conform programului de lucru al centrelor comerciale, iar restul agenţiilor vor fi închise. 

Înainte de efectuarea călătoriei, rugăm pasagerii să se asigure că au achiziționat bilet pentru evitarea taxării suplimentare în tren și/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare. Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, călătorii sunt rugați să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcălători.ro, să ne contacteze la numărul de telefon 021/9521 sau să se adreseze personalului nostru din stații.

 

Despre CFR Călători:

Societatea de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A. este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează transportul public de călători pe calea ferată. CFR Călători contribuie la libera circulaţie a persoanelor în interiorul şi în afara ţării, în condiții ecologice și de siguranță. Politica pe care managementul companiei o promovează este de a furniza servicii de calitate de transport feroviar de pasageri, cu un angajament față de societate în sensul garantării accesibilității pentru toate categoriile de cetăţeni.