31 decembrie 2024

Prin art. XXIX alin. (1) al Ordonanței de Urgență nr. 156 din 30 decembrie 2024 publicată în Monitorul Oficial nr. 1334 din 31 decembrie 2024
În anul 2025, prin derogare de la prevederile art. 128 alin. (3) din Legea învăţământului superior nr. 199/2023, cu modificările și completările ulterioare, studenţii înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă în instituţiile de învăţământ superior acreditate beneficiază de tarif redus cu 90% pe transportul intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a 2-a doar pe distanța/rutele dintre localitatea de domiciliu şi localitatea în care se află instituția de învățământ superior la care studentul este înmatriculat.

Astfel,

CFR Călători informează că, începând cu data de 1 ianuarie 2025, ora 00:00, studenții înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă în instituţiile de învăţământ superior acreditate din România cărora li s-au emis/vizat pe anul universitar în curs, de către institutiile de învătământ respective, legitimații de student pentru reducere/gratuitate la transport, beneficiază pe teritoriul României de tarif redus cu 90% la transportul feroviar intern la toate categoriile de trenuri clasa a 2-a numai pe distanța/ rutele dintre localitatea de domiciliu și localitatea în care se află instituția de învățământ superior la care studentul este înmatriculat .
Până la aprobarea unor norme de aplicare și actualizarea aplicației online biletele sau abonamentele cu reducere pentru studenți se vor putea procura numai de la casele de bilete din stațiile de cale ferată și agențiile de voiaj CFR. În cazul în care stația cf de urcare nu este deschisă activității de vânzare cu personal propriu CFR Călători sau îmbarcarea se face în afara orelor de program al caselor de bilete, biletele cu reducere pentru studenți se vor procura și din tren dacă se solicită imediat după urcare.

Pentru respectarea prevederilor impuse de OUG nr. 156 din 30 decembrie 2024 (călătoria doar pe distanța/rutele dintre localitatea de domiciliu şi localitatea în care se află instituția de învățământ) la procurarea legitimațiilor de călătorie cu reducere pentru studenți va fi necesară prezentarea legitimației de student pentru reducere/gratuitate la transport, în original, pe care să existe evidențiată localitatea în care se află instituția de învățământ și a actului de identitate din care să reiasă domiciliul beneficiarului.

Pentru evitarea aglomerației la casele de bilete recomandăm clienților noștri să-și procure din timp legitimații de călătorie.

Mulțumim pentru înțelegere.

Informații despre circulația trenurilor:

  • la telefon 0219521 – INFO CFR (trafic intern).
  • la numerele de telefon din stațiile CFR publicate pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea INFORMAȚII TELEFONICE – https://www.cfrcalatori.ro/informatii-telefonice/
  • în aplicația TRENUL MEU (https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Itineraries), se introduce numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe Informații tren. Se obțin informaţii în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire.
  • pe site-ul companiei www.cfr.ro sunt funcționale și actualizate permanent camerele web din gările București Nord, Aeroport Henri Coandă, Timișoara, Craiova, Brașov, Iași, Cluj Napoca și Constanța care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor.
  • pe site-ul www.cfrcalatori.ro la Mers tren trafic intern.
  • de la personalul nostru din staţii.