Ai nevoie de o pauză și vrei să te relaxezi în mijlocul naturii?
Pentru mulți dintre noi, iarna înseamnă zăpadă, bucurie, bulgări de zăpadă, pârtie, schiat sau săniuș. Pentru a ajunge mai repede pe pârtie, CFR Călători vine cu soluția: Urcă-te în tren și hai cu noi la munte!
Din 10 ianuarie până în 28 februarie 2022, CFR Călători revine cu reduceri de 25% pentru cei care vor să ajungă pe Valea Prahovei sau la Vatra Dornei. Avem pregătite o mulțime de trenuri care te pot duce la munte.
Oferta “Trenurile Zăpezii” 2022, este valabilă de luni până joi, la clasa a 2-a, pentru cei care călătoresc pe rută directă, cu trenurile din tabelul de mai jos și care au ca stație de plecare sau destinație Sinaia, Bușteni, Azuga, Predeal, Brașov, Vatra Dornei, Vatra Dornei Băi hc.
Alegând trenul poți avea parte de o mulțime de avantaje:
- eviți aglomerația din trafic și te deplasezi cu un mijloc de transport prietenos cu natura;
- biletul îl poți cumpăra direct de pe telefon descărcând aplicația, online de pe site-ul www.cfrcalatori.ro, de la casa de bilete din stații și agenții CFR sau de la automatele de bilete din stații;
- aplicația pentru cumpărarea biletelor de tren CFR Călători de pe mobil este disponibilă în Google Play, App Store și Huawei AppGallery.
Trenurile care fac parte din oferta “Trenurile Zăpezii” 2022 sunt:
Nr. crt | Nr. tren | Ruta | Observații |
1 | 1541 | Iași (ora plecare – 06:30) – Brașov (ora sosire 14:07) | În perioada închiderilor de linie se anulează. |
2 | 1543 | Brașov (ora plecare – 11:50) – Iași (ora sosire – 19:44) | În perioada închiderilor de linie se anulează. |
3 | 1623 | București Nord (ora plecare – 09:55) – Brașov (ora sosire – 12:31/ora plecare 12:51) – Sibiu (ora sosire – 15:41) | Circulă prin Sibiu Triaj |
4 | 1646/1624 | Târgu Mureș (ora plecare – 13:51) – Brașov (ora sosire – 19:16)/ Sibiu (ora plecare – 16:30) – Brașov (ora sosire – 19:29/ora plecare – 19:48) – București Nord (ora sosire – 22:22 | În stația Brașov se atașează grupa de vagoane de la Târgu Mureș – de la trenul 1646 la trenul 1624 |
5 | 1630 | Brașov (ora plecare – 07:38) – București Nord (ora sosire – 10:09) | – |
6 | 1631 | București Nord (ora plecare – 07:08) – Brașov (ora sosire – 09:31) | – |
7 | 1632 | Brașov (ora plecare – 08:45) – București Nord (ora sosire – 11:08) | – |
8 | 1633 | București Nord (ora plecare 15:15) – Brașov (ora sosire 17:37) | – |
9 | 1634 | Brașov (ora plecare – 11:15) – București Nord (ora sosire – 13:50) | – |
10 | 1635 | București Nord (ora plecare – 16:37) – Brașov (ora sosire – 19:07) | – |
11 | 1636 | Brașov (ora plecare – 14:22) – București Nord (ora sosire – 16:57) | – |
12 | 1641 | București Nord (ora plecare – 21:05) – Brașov (ora sosire – 23:37/ ora plecare – 23:52) – Baia Mare (ora sosire – 09:17) | În stația Sărățel se detașează grupă de vagoane pentru Bistrița Nord – tren 4008. În stația Beclean pe Someș se detașează grupă de vagoane pentru Sighetu Marmației – tren 4110 (4112). În stația Dej Călători se detașează grupă de vagoane pentru Cluj Napoca – tren 4009. |
13 | 1642 | Baia Mare (ora plecare – 17:50) – Brașov (ora sosire 03:11/ora plecare 03:13) – București Nord (ora sosire 06:27) | În stația Dej Călători se atașează grupă de vagoane de la Cluj Napoca – tren 4010. În stația Beclean pe Someș se atașează grupă de vagoane de la Sighetu Marmației – tren 4116. În stația Sărățel se atașează grupă de vagoane de la Bistrița Nord – tren 4007 |
14 | 1645 | București Nord (ora plecare 12:29) – Brașov (ora sosire 14:54/ora plecare 15:13) – Târgu Mureș (ora sosire 21:14) | – |
15 | 1730 | Brașov (ora plecare 17:16) – Galați (ora sosire 22:38) | – |
16 | 1732 | Galați (ora plecare 06:50) – Brașov (ora sosire 12:02) | – |
17 | 1734/1683 | Cluj Napoca (ora plecare 10:00) – Brașov (ora sosire 16:43/ ora plecare 16:56) – București Nord (ora sosire 19:34)/ București Nord (ora plecare 20:05) – Constanța (ora sosire 22:20) | În stația București Nord se formează tren 1683 din grupă de vagoane sosită cu trenul 1734 |
18 | 1735 | București Nord (ora plecare 06:08) – Brașov (ora sosire 08:38/ ora plecare 08:47) – Cluj Napoca (ora sosire 15:24) | – |
19 | 1741 | București Nord (ora plecare 18:50) – Brașov (ora sosire 21:14/ ora plecare 21:28) – Cluj Napoca (ora sosire 04:23/ ora plecare 04:35) – Satu Mare (ora sosire 09:17) | Stația Războieni detașează grupă de vagoane pentru tren 4530. |
20 | 1742 | Satu Mare (ora plecare 17:00) – Cluj Napoca (ora sosire 22:00/ora plecare 22:12) – Brașov (ora sosire 05:07/ora plecare 05:19) – București Nord (ora sosire 07:57) | În stația Războieni se atașează grupa de vagoane de la Târgu Mureș sosită cu tren 4539 de la Târgu Mureș – Războieni. |
21 | 1763 | Iași (ora plecare 15:26) – Vatra Dornei (ora sosire 20:04/ora plecare 20:06) – Vatra Dornei Băi hc. (ora sosire 20:09/ ora plecare 20:11) – Timișoara Nord (ora sosire 08:53) | În stația Suceava se atașează grupă de vagoane de la Botoșani – tren 5566 |
22 | 1765 | Timișoara Nord (ora plecare 14:18) – Vatra Dornei Băi hc. (ora sosire 02:37/ ora sosire 02:39) – Vatra Dornei (ora sosire 02:41/ ora plecare 02:43) – Iași (ora sosire 07:20) | În stația Suceava se detașează grupă de vagoane pentru Botoșani – tren 5560 |
23 | 1830 | Galați (ora plecare 06:15) – Vatra Dornei (ora sosire 15:15/ora plecare 15:16) – Vatra Dornei Băi hc. (ora sosire 15:19/ora plecare 15:20) – Cluj Napoca (ora sosire 19:32) | – |
24 | 1831 | Timișoara Nord (ora plecare 06:42) – Vatra Dornei Băi hc. (ora sosire 17:25/ ora plecare 17:26) – Vatra Dornei (ora sosire 17:28/ ora plecare 17:29) – Iași (ora sosire 21:56) | – |
25 | 1832 | Cluj Napoca (ora plecare 09:35) – Vatra Dornei Băi hc (ora sosire 13:38/ora plecare 13:39) – Vatra Dornei (ora sosire 13:41/ora plecare 13:42) – Galați (ora sosire 22:49) | – |
26 | 1833 | Iași (ora plecare 06:00) – Vatra Dornei (ora sosire 10:31/ora plecare 10:32) – Vatra Dornei Băi hc. (ora sosire 10:35/ora plecare 10:36) – Timișoara Nord (ora sosire 22:11) | În perioada închiderilor de linie se anulează |
27 | 1880 | Constanța (ora plecare 05:30) – București Nord (ora sosire 07:41/ora plecare 08:06) – Brașov (ora sosire 10:28) | – |
28 | 1653 | București Nord (ora plecare 22:32) – Vatra Dornei (ora sosire 07:04/ ora plecare 07:05) – Vatra Dornei Băi hc. (ora sosire 07:08) | – |
29 | 1654 | Vatra Dornei Băi hc. (ora plecare 20:45) – Vatra Dornei (ora sosire 20:48/ ora plecare 20:49) – București Nord (ora sosire 05:27) | – |
30 | 1736 | Cluj Napoca (ora plecare 13:40) – Brașov (ora sosire 20:28/ ora plecare 20:33) – București Nord (ora sosire 22:58) | – |
31 | 1882 | Constanța (ora plecare 17:30) – București Nord (ora sosire 19:26/ora pl.ecare 19:42) – Brașov (ora sosire 21:51) | – |
32 | 1884 | Brașov (ora plecare 07:12) – București Nord (ora sosire 09:16/ora plecare 09:30) – Constanța (ora sosire 11:26) | – |
Important! Oferta “Trenurile Zăpezii” 2022 nu se cumulează cu alte reduceri sau oferte
Vă dorim călătorie plăcută!
Cumpără bilete online