rusalii 2017CFR Călători reamintește că în perioada minivacanței de 1 iunie și Rusalii, capacitatea de transport va fi adaptată la nivelul întregii rețele feroviare în funcție de evoluția și dinamica traficului de pasageri. Trenurile către cele mai solicitate destinații (Constanța, Iași, Brașov, Vatra Dornei, Sighetu Marmației, Sibiu, Craiova, Cluj-Napoca, Satu Mare, Timișoara, etc.) vor avea în plus peste  8000 de locuri față de zilele obișnuite, iar  personalul feroviar și activitatea la casele de bilete vor fi suplimetate acolo unde sunt solicitări.

În plus, agențiile de voiaj CFR din Carrefour Colentina şi Titan (Bucureşti) și Iulius Mall (Iași) vor fi deschise conform programului centrelor comerciale.

Pentru a evita aglomerația și situațiile neplăcute  generate de afluența mare de pasageri, recomandăm planificarea din timp a călătoriei cu trenul.

Pentru călătoria în trafic intern, biletele de tren pot fi achiziţionate cu anticipaţie de până la maxim 30 zile, inclusiv pentru călătoria de întoarcere, din stațiile și agențiile de voiaj CFR cu emitere electronică a legitimațiilor de călătorie / automate de vânzare / Online de pe internet, de la distribuitori autorizați (agenții de turism), prin telefon la 021 9522.

În plus, pentru procurarea din timp a biletelor, recomandăm studenților să acceseze agenția de voiaj CFR din Campusul Universitar Regie București și casele de bilete dedicate lor și marcate vizibil în spațiile din holurile marilor Gări.   

CFR Călători mulțumeşte tuturor pasagerilor care își cumpără de fiecare dată bilet de tren!

 ***

Înainte de efectuarea călătoriei, rugăm pe toți pasagerii să se asigure că au achiziționat bilet pentru evitarea taxării suplimentare în tren și/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare.

Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, călătorii sunt rugați să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcălători.ro , să ne contacteze la numărul de telefon 021/9521 (pentru traficul intern) sau să se adreseze personalului nostru din stații.

 

Despre CFR Călători:

 

Societatea de Transport Feroviar de Călători  CFR Călători S.A. este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează transportul public de călători pe calea ferată. CFR Călători contribuie la libera circulaţie a persoanelor în interiorul şi în afara ţării, în condiții ecologice și de siguranță. Politica pe care managementul companiei o promovează este de a furniza servicii de transport feroviar de pasageri de calitate, cu un angajament față de societate în sensul garantării accesibilității pentru toate categoriile de cetăţeni.

 

Arhivă Comunicate de presă