30 iunie 2017

În condițiile avertizărilor “cod roșu” transmise de Administrația Națională de Meteorologie, la nivelul activității de Exploatare și Comercial CFR Călători, astăzi, 30 iunie 2017, s-a desfășurat o ședință operativă în vederea luării unor măsuri suplimentare de organizare, pentru această perioadă. Au fost stabilite următoarele:

masuri canicula

În teritoriu, la nivelul Regionalelor de cale ferată sunt pregătite stocuri de apă în gări pentru călătorii aflați în trenurile cu situații deosebite. De asemenea, pentru personalul feroviar se asigură apă conform Contractului Colectiv de Muncă.

S-au luat decizii de asigurare a prezenței unor echipe de intervenție în Depouri și Revizii de Vagoane pentru verificări suplimentare a instalațiilor de climatizare, a condițiilor de confort și pentru evitarea defectărilor de natură tehnică în parcurs. În contextul unor temperaturi ridicate şi disconfort termic accentuat, la temperaturi care depășesc 50 de grade Celsius la nivelul șinei, pot apărea situații neprevăzute și disfuncționalități.  Va fi asigurat personal de specialitate care să insoțească trenurile pe perioada caniculei pentru intervenții operative in situația funcționării defectuoase a echipamentelor de climatizare.

De asemenea, vor fi luate și măsuri operative, în funcție de evoluția activității din teren luându-se în calcul limitarea circulației unor trenuri.

Pentru derularea traficului în condiţii de siguranţă, CFR Infrastructură poate reduce viteza de circulație a trenurilor în anumite intervale orare, pe anumite porțiuni de cale ferată. Rugăm pasagerii ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre posibilele întârzieri ale trenurilor. Reducerea vitezei de circulaţie, limitări ale trenurilor în anumite intervale de timp și pe anumite rute, în care temperaturile depăşeşc limitele normale sunt măsuri obligatorii pentu siguranţa traficului feroviar, aplicate de majoritatea administraţiilor de cale ferată din lume, nu doar din România.

Recomandări pentru pasageri la călătoria cu trenul în condiții de caniculă

Pentru persoanele cu sensibilitate crescută la căldură sau care nu suportă temperaturile ridicate din cauza unor afecțiuni medicale, recomandăm:

  • să aibă o sticlă cu apă;
  • să aibă medicația necesară în caz de nevoie;
  • dacă se simt rău în timpul călătoriei sau dacă observă că o persoană are nevoie de ajutor să anunțe  imediat  personalul de  tren.

=======================================

INFO UTILE:

- 0219521 – info CFR;

- numerele de telefon de la stațiile CFR https://aplicatii.cfrcalatori.ro/images/pdf/informatiiutile/Informatii_telefonice_statiiCFR.pdf ;

- 021.319.0358 - Biroul Relaţii cu Publicul din Gara de Nord Bucureşti;

- https://www.facebook.com/CFRCalatori.ro/

- https://www.facebook.com/cfrinfrastructura/

- în pagina TRENUL MEU (http://www.cfr.ro/index.php/cauta-tren), introduceţi numărul trenului în căsuţa indicată şi click pe Informații tren. Obtineţi informaţii în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire.

- înainte de plecarea la drum informați-vă telefonic pentru date actualizate despre mersul trenului cu care intenționați să călătoriți sau verificați tabelele de sosire/plecare, actualizate din minut în minut pe site-ul www.cfr.ro, pagina CAMERE WEB.

RESTITUIRE contravaloare bilete:

Pasagerii care și-au cumpărat bilete/abonamente şi nu pot să efectueze călătoria în situații de forță majoră, vor primi, la cerere, contravaloarea pentru parcursul neefectuat, conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare. Mai multe detalii despre condiţiile de restituire a tarifelor de transport sunt disponibile pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea Tarife în țară.

https://www.cfrcalatori.ro/ro/tarife-tara/renuntare-calatorie

 

Despre CFR Călători:

Societatea de Transport Feroviar de Călători  CFR Călători S.A. este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează  transportul public de călători pe calea ferată. CFR Călători contribuie la libera circulaţie a persoanelor în interiorul şi în afara ţării, în condiții ecologice și de siguranță. Politica pe care managementul companiei o promovează este de a furniza servicii de transport feroviar de pasageri de calitate, cu un angajament față de societate în sensul garantării accesibilității pentru toate categoriile de cetăţeni.

 

 

Arhivă Comunicate de presă