20 iulie 2017

CFR Călători informează că în jurul orei 10:30, la trecerea la nivel cu calea ferată de la ieșire din stația Gârnița (între Drobeta Turnu Sevein- Strehaia), trenul internațional IR 72, București – Craiova – Timișoara – Budapesta, a intrat în coliziune cu un autoturism al cărui șofer s-a angajat în traversare fără să se asigure.

Cei aproximativ 120 de pasageri din tren şi personalul feroviar nu au fost în pericol.

În urma impactului, locomotiva a fost avariată, urmând ca trenul să îşi reia circulaţia cu o  locomotivă de ajutor care va sosi de la Filiași, după îndepărtarea de pe linie a vehiculului avariat.

Trenul așteaptă procuratura și echipa de descarcerare. La acest moment nu sunt alte trenuri afectate.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat.

Se depun eforturi pentru reluarea circulației în condiții de siguranță, în cel mai scurt timp.

„Incidente cu mijloace auto ai căror șoferi nu respectă regulile nu sunt puține.Tragem un semnal de ALARMĂ și facem apel către toți conducatorii auto să respecte avertizările/regulile de traversare la trecerile la nivel cu calea ferată și să acorde importanța și atenția cuvenită acestora.Mulțumim și rugăm mass-media să transmită alături de noi acest mesaj.De respectarea regulilor de circulație depind VIEȚI. Viețile oamenilor, ale celor care călătoresc în aceeași mașină cu ei și, nu în ultimul rând, viețile celor care se află în tren”, a declarat Iosif Szentes, Directorul General al CFR Călători.

 

Arhivă Comunicate de presă