Update 15:00
IR 1931 Mangalia - Oradea va pleca din Mangalia cu o întârziere de aproximativ 180 minute (în jurul orei 19), întrucât garnitura este formată din cea a trenului IR 1932 Oradea - Mangalia
 
Update 11:50
Începând cu ora 11:49, trenul IR 1983 și-a reluat circulația.
IR 1582, Constanța - București va pleca cu întârziere de aproximativ 60 minute.

--

CFR Călători informează că azi, 17 august 2017, în jurul orei 09:20 trenul IR 1983 București – Constanța a lovit în zona Pasărea un grup de 4 persoane, 3 copii și o femeie. Autoritățile Statului (Poliția, Procuratura, etc.) au fost la fața locului pentru realizarea procedurilor aferente în astfel de situații.

Ca și efect, trenurile spre / dinspre litoral din graficele de circulație din intervalul orar 10-13 vor circula cu întârzieri.

Pasagerii trenului IR 1932, Oradea – Mangalia, primesc de la personalul feroviar apă, fructe, covrigei. Acest tren a înregistrat întârzieri în parcurs, între Timișu de Sus și Predeal i-a fost înlocuită locomotiva din cauza unor defecțiuni tehnice.

 În funcție de evoluția situației, vom reveni cu detalii privind reluarea circulației. 

 Restituire contravaloare bilete, renunțare la călătorie

Pasagerii care au bilete/abonamente la trenurile afectate şi vor să renunţe la călătorie, vor primi, la cerere, contravaloarea pentru parcursul neefectuat, conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare. Mai multe detalii despre condiţiile de restituire a tarifelor de transport sunt disponibile pe www.cfrcalatori.ro  la secțiunea Tarife în țară - https://www.cfrcalatori.ro/ro/tarife-tara/renuntare-calatorie

 

Arhivă Comunicate de presă