85 ani de la intrarea primului tren în Orașul Tulcea

CFR Călători îți propune să descoperi în fiecare weekend o destinație turistică sau un eveniment cultural de top din România.
Trenul Regal va ajunge la Tulcea în data de 28 iulie și va putea fi vizitat în Gara CFR Tulcea până pe 30 iulie, pentru a marca 85 de ani de la intrarea primului tren în orașul de pe malul Dunării.
În anul 2023 se împlinesc 85 de ani de când Tulcea, „poartaׅ“ de intrare în Delta Dunării, a fost legată de restul țării și prin intermediul căii ferate. Cu această ocazie și pentru promovarea turismului în zona de nord a Dobrogei, cu sprijinul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, se organizează evenimentul „85 de ani de la intrarea primului tren în Orașul Tulcea“.
Evenimentul are loc în cadrul festivalului Delta Waves, organizat cu prilejul inaugurării falezei din Tulcea.

Pentru a vedea orarul trenurilor spre Tulcea, intră aici!

– Cumpără bilet dus-întors cu minim o zi înainte de efectuarea călătoriei și beneficiază de reducerea* de 10%. Detalii, aici!
– Achiziționează un card TrenPlus și beneficiază de reducerea* de 25% pentru un număr nelimitat de bilete de tren, cu date de călătorie aflate în perioada de valabilitate a cardului (timp de 1 an). Detalii, aici!
– În cazul în care călătorești împreună cu prietenii, puteți să beneficiați de reducerea de grup! Astfel:
* pentru grup 20 – 40 persoane,  reducerea* este de 15%
* pentru grup 41 – 80 persoane,  reducerea* este de 20%
* pentru grup mai mare de 80 persoane,  reducerea* este de 25%.
Detalii, aici!
– Cumpără bilet de tren cu maxim 30 zile înainte de data de călătorie și beneficiezi de reducerea la cumpărarea cu anticipație! Astfel:
* la cumpărarea cu anticipație de la 11 zile (inclusiv) până la 30 zile față de data de plecare, reducerea* este de 10%
* la cumpărarea cu anticipație de la 6 zile până la 10 zile față de data de plecare, reducerea* este de 5%.
Detalii, aici!
– Elevii beneficiază de gratuitate, iar studenții de 50% reducere la călătoria în vagoanele clasa a 2-a. Detalii, aici!
Notă:
*Reducerile se aplică la tariful de transport! Tariful de rezervare a locului la vagon clasă sau suplimentul de pat la vagon de dormit/cușetă se achită integral!

Evenimentul „85 de ani de la intrarea primului tren în Orașul Tulcea“ are ca scop promovarea tradițiilor feroviare, implicarea interactivă a personalului din sistemul feroviar în procesul de informare a opiniei publice referitor la istoria feroviară.
La scară largă, întregul eveniment al municipiului, cât şi evenimentul feroviar au ca scop promovarea națională şi internațională a turismului în zona Dobrogei de Nord și a valorilor culturale ale acestei zone. În cadrul manifestării vor fi organizate  concerte, expoziții de fotografii vechi, proiecții de filme de arhivă și prezentări de meşteşuguri tradiționale.

Atracția principală a evenimentului „85 de ani de la intrarea primului tren în Orașul Tulcea“ va fi Trenul Regal, care va sosi în gara de pe malul Dunării, în dimineața de 28 iulie și va putea fi vizitat până pe 30 iulie, de către persoanele interesate.
În interiorul Gării CFR Tulcea va fi organizată o expoziție de fotografii vechi de pe linia Medgidia – Tulcea.

Ultima dată, Trenul Regal a ajuns în Dobrogea în data de 15 iunie 2018 și s-a oprit în gările Fetești, Cernavodă, Medgdia și Constanța. A fost marcată astfel, împlinirea a 140 de ani de la unirea Dobrogei cu România și 160 de ani de la începerea lucrărilor liniei de cale ferată Cernavodă – Constanța.

Scurt istoric al liniei ferate Medgidia – Tulcea

Linia 804, Medgidia – Tulcea a fost finalizată pe 25 martie 1938, după inaugurarea ultimei porțiuni dintre Babadag și Tulcea. Tulcea era ultimul oraș reședință de județ de pe teritoriul actual al României, care nu era legat prin cale ferată de restul țării.
Studiile complete pentru construirea căii ferate până la Tulcea s-au terminat în anul 1914. Paralel cu studiile au fost începute și lucrările de construcție, pornind de la Medgidia, în primăvara anului 1911, iar în anul 1912 au ajuns până la Cogealac.
În iunie 1923 a apărut primul jurnal al Consiliului de Miniștri, prin care se acorda pentru construcția liniei Hamangia-Babadag un credit de 30.000.000 lei. În august, în urma licitației pentru terasamente şi lucrări de artă s-a decis că ar fi mai avantajoasă executarea terasamentelor cu soldați, iar pentru lucrările de artă s-a publicat o a doua licitație.
La data de 1 octombrie 1925 a fost dată în exploatare și porțiunea Târgușor – Dobrogea – Babadag. Lucrările au fost din nou întrerupte și reluate în anul 1935, când s-a ales alt traseu decât cel inițial. Proiectul tunelului Cataloi, lung de 950 metri, construit în anul 1916 în proporție de 20%, care ar fi ușurat coborârea traseului spre Tulcea, a fost abandonat.
După patru ani, la data de 25 martie 1938, a fost inaugurată și ultima porțiune a liniei Medgidia – Tulcea, între Babadag și Tulcea.

Festivalul Delta Waves, organizat cu prilejul inaugurării Falezei Ivan Patzaichin din Tulcea, va aduce împreună trecutul şi viitorul, tradiţia şi inovația în cele trei zile de evenimente speciale, care vor avea loc pe apă, pe uscat și în aer.
Pe faleză vor fi amenajate două zone, cea tradițională – Promenada și cea contemporană, modernă – New Wave, unite prin Tunelul timpului – o zonă cu gradene, unde va fi prezentat un spectacol multimedia. Scena principală a festivalului va fi una plutitoare, amplasată pe o barjă, pe Dunăre, iar un vapor care se va deplasa pe fluviu va găzdui petreceri și ziua și noaptea.

Delta Waves te invită la concerte pentru toate gusturile (de la operă la fanfara militară, de la rock la folk), spectacole ale ansamblurilor folclorice dobrogene, show-uri aviatice, show-uri multimedia, de laser, de drone şi de artificii, petreceri cu DJ, mâncare tradiţională şi gourmet, degustări de vin, târg de meşteşugari, petreceri pe vapor (party boats) cu muzică cool, atmosferă chill, cocteiluri şi mâncare delicioasă!

Programul complet al evenimentului, aici!

Călătorește cu trenul la Tulcea!
Cumpără bilet de tren aici!